Never ending story, brand equity

Există o valoare esențială a unui brand, parte din brand equity, care este foarte greu de obținut. Știm că e greu de obținut din proverbele românești - Încrederea se câștigă în ani și se pierde într-o clipă. Iar ca să o definești în marketing / branding, să o duci în concret, pare că este și mai greu. Pentru că încrederea se simte, se trăiește, se integrează. Specialiștii vorbesc de încredere ca fiind un atribut emoțional și relațional al unui brand, un cumul de experiențe care construiesc pas cu pas. Ani de zile…

Ce înseamnă încredere, ca valoare a brand equity

De-a lungul experienței noastre de specialiști în marketing research am făcut multe măsurători de KPIs și brand equity. Toți clienții nostri și-au pus problema definiției încrederii și au avut momente de bâlbâială. Cum definesc consumatorii încrederea într-un produs/ serviciu din piața mea? Ce brand competitior este de încredere și eu cam pe unde sunt în raport cu cel mai bun performer? Care ar fi nivelul cel mai de jos al încrederii în evaluarea de brand – lipsa asocierii cu ea, respingerea în considerare? Este clar că toate bradurile își doresc să fie de încredere, pentru că este de bun simț (o recunoaștem chiar la nivel personal) și specialiștii spun la unison că este ceva esențial în construcția brandului. E de / la bază.

Încrederea despre și pentru mărcile românești

În studiul „Mărcile românești prin ochii consumatorilor”, realizat de Wisemetry, spunem concret din ce se compune încrederea. Este multifactorială – se construiește printr-o combinație de valori și atribute funcționale și emoționale. Poate că nu este nicio noutate în această afirmație, iar insight-ul vine din compoziție. Poate că mulți dintre voi veți include calitatea în această definiție și este corect. Ați regăsit-o și la criteriile de alegere. Este un cliclu – oferă calitate ca să te aleg/ cumpăr, oferă aceeași calitate de fiecare dată când te cumpăr, oferă calitate ca să repet cumpărarea și mâine. Peste ani și ani, ciclul continuă și ar fi bine să nu se închidă. Brandul tău are șanse mari să fi câștigat încrederea consumatorilor și are nevoie să atragă de partea lui noi consumatori.

A fost o surpriză să aflăm că puterea de extindere a unui brand – la nivel național și chiar internațional, este o dovadă că merită încredere totală. O să spuneți că respondenții s-au gândit la putere financiară și că atunci când ai bani poți face orice. Oamenii nu o gândesc așa, nu știu de câți bani este nevoie pentru investiții de acest gen. Ei doar văd succesul. Văd branduri românești care fac ceea ce brandurile internaționale au făcut venind pe piața noastră. Le-au admirat pe unele dintre ele, că doar ele erau atunci. Acum au ocazia să admire branduri românești care au curajul să se lupte cu cele internaționale. Au ocazia să se mândrească cu brandurile românești și vor ca ele să reușească.

Mărcile românești de încredere merită urmărite și urmate

Cercetarea exploratorie a identificat o listă de mărci românești care sunt considerate de încredere. Nu ne-am propus să facem un top al mărcilor de încredere și atunci i-am lăsat pe respondenți să menționeze la liber (spontan) nume de mărci pe care le consideră de încredere. Au și motivat nominalizarea.

Banca Transilvania, Borsec, Dacia, Dedeman, Digi, eMAG, Gerovital, Farmec, Napolact – sunt câteva din mărcile considerate de încredere (listate aici în ordine alfabetică). După cum observați, sunt nume din industrii foarte diferite - banking, auto, tehnologie, retail, FMCG. Poate că ne-am fi așteptat să fie mai multe mărci de mâncare având asocierea cea mai puternică cu românesc, dar nu. Sunt branduri foarte vechi sau noi, contemporane, de după revoluția din 89. Și totuși, ceva trebuie să fi avut în comun aceste branduri de sunt recunoscute ca fiind de încredere... Sunt memorabile și distincte, au un brand equity solid, peste media pieței în care funcționează. Și cu asta ne întoarcem la branding.

Ce pot face brandurile românești, concret

• Să înțeleagă cum definesc consumatorii încrederea în piața în care brandul activează, cu fiecare factor din ecuația ei.
• Să știe că originea românească este un avantaj emoțional (iubibil) și un motiv de mândrie, dar nu e o condiție suficientă.
• Să știe că succesul ca brand depinde de poziționarea de branding pe care o pune la bază (platforma) și de livrarea pe care o face la nivel de fiecare factor din ecuația încrederii.

Acest articol ilustrează doar o parte a concluziilor raportului „Mărcile românești prin ochii consumatorilor”.
Studiul exploratoriu a fost derulat în septembrie 2025 și include 70 de interviuri conversaționale online cu consumatori din toată țara, moderate cu ajutorul AI și analizate de o echipă de cercetători seniori. Daca vrei să citești mai multe, poți obține un sumar executiv al raportului de aici.

De ce o călătorie de la statutul de marcă la cel de brand?

Imaginează-ți că te plimbi pe stradă și, dintr-un impuls, intri într-un teatru. Ai văzut afișul – titlul, regizorul, actorii – și ceva din el ți-a atras privirea. Asta e marca: promisiunea de la intrare.

Îți găsești locul în sală, spectacolul începe. La început ești neutru, un simplu spectator. Dar apoi apare un zâmbet, un hohot, un fior. Ceva din scenă te prinde, începi să simți povestea ca și cum ar fi a ta. Te trezești atașat de personaje, de tot ce se întâmplă în fața ta. La final, pleci îndrăgostit de spectacol. Îl recomanzi cuiva, poate chiar cumperi bilete pentru un prirten. Asta e brandul: nu afișul de la intrare, ci emoția care rămâne după ce cortina cade. Iar când experiența este puternică și memorabilă, se numește brand equity.

Românescul este luat în considerare, dar nu e suficient pentru loializare

Research-ul privind opțiunile și comparația între ele pe caracteristicile de produs sunt valabile în orice piață. Fie că e vorba de raftul fizic sau digital. Consumatorii se referă la aceste criterii/ caracteristici de produs prin CALITATE - ”știu că are produse bune”, ”la legume și fructe este clar, sunt mai gustoase”, ”păstrează mărimile, materiale de calitate”, ”sunt foarte mulțumit în materie de acces la internet”, ”avem performață în a face...”, ”le-am comparat cu produse similare străine și am observat că sunt mai durabile și mai curate”, ”românii fac produse de calitate, cele alimentare sunt gustoase și proaspete, iar celelalte durabile”.

Un alt cuvânt des folosit în contextul argumentului despre calitate este PREȚUL sau direct RAPORTUL CALITATE – PREȚ. E ca și cum cineva ar spune ”știu că ești romănesc, știu că ești de calitate, dar cere-mi un preț pe care-l pot plăti sau îl meriți. Altfel nu te pot cumpăra și nici nu te pot susține”. Asta evidențiază o tensiune reală în comportamentul de cumpărare: consumatorii doresc să aleagă mărci locale, dar sunt constrânși de buget. Ei se așteaptă ca produsele românești să fie cel puțin la fel de bune, dar adesea mai accesibile decât cele de import.

Iubire pentru românesc, nu patriotism

4 din 9 respondenți cumpără mărci/produse românești pentru a susține producătorii locali, dezvoltarea economiei, prosperitatea. Raportul arată clar efectul și succesul campaniilor de susținere a antreprenoriatului sau a agriculturii românești realizate în ultimii 5-10 ani de către organizații de tip ONG sau chiar de guvern, de rețelele de retail, mărci românești sau mișcări sociale/ platforme care creează parteneriate directe cu micii producători (ex. ”Adoptă un țăran”).

Suntem mândri că avem produse românești, că facem ceva cu/ din resursele noastre, fie materiale sau intelectuale. ”Susținerea economiei locale contează pentru mine, dar la tradiții nu prea țin neapărat.” ”De obicei aleg mărci românești care sunt la început de drum, de la mici antreprenori. Mă atrage faptul că știu să facă un marketing de bună calitate.” ”Mă motivează să producem cât mai mult în țară.” ”Creează locuri de muncă și stimulează economia.” ”Prin cumpărarea ei sprijin desfășurarea acelei companii”.

Atenție, ca emoție, este vorba mai degrabă de iubire/ grijă care conduce la acțiune, nu de patriotism. Patriotismul ideologic nu va ajuta nicio marcă românească să vândă, mai ales premium. Oamenii văd și apreciază contribuția și implicarea în spațiul unde marca își desfășoară activitatea. Declarațiile patriotice au fost sub 10%.

Ce pot face brandurile românești, concret

• Să clarifice ce înseamnă “calitate” în categoria lor și să construiască dovezi clare în jurul ei.
• Să explice onest prețul: de ce costă atât, ce este în spatele produsului (ingrediente locale, salarii corecte, plata taxelor, tehnologie, sustenabilitate).
• Să arate, nu doar să declare, grija pentru local - proiecte reale în comunitate, parteneriate cu producători locali, suport pentru angajați și furnizori.

Acest articol ilustrează doar o parte a concluziilor raportului „Mărcile românești prin ochii consumatorilor”.
Studiul exploratoriu a fost derulat în septembrie 2025 și include 70 de interviuri conversaționale online cu consumatori din toată țara, moderate cu ajutorul AI și analizate de o echipă de cercetători seniori.

Daca vrei să citești mai multe, poți obține un sumar executiv al raportului de aici.

Într-o piață tot mai complexă și mai competitivă, a vorbi despre „consumatorul mediu” nu mai are sens. Oamenii sunt diverși, cu nevoi, motivații și comportamente foarte diferite. Aici intervine segmentarea: un proces prin care mase amorfe de date se transformă în grupuri clare de clienți cu trăsături și atitudini distincte.

Și ne referim la o segmentare care merge dincolo de gruparea unei populații după sex și vârstă, una dintre cele mai simple soluții de clasificare / segmentare.

Dacă la aceste variabile adăugăm informații precum statutul marital sau prezența copiilor, putem obține grupuri precum: mame tinere, singure, cu copii; tați tineri, singuri, cu copii; cupluri cu copii mici; sau cupluri adulte fără copii. Probabil că unii dintre voi au recunoscut deja în această descriere segmentarea cunoscută sub numele de lifestages.

Există numeroase exemple de segmentări simple, realizabile pe baza a doar 2–3 întrebări demografice. Un alt exemplu, de asemenea foarte cunoscut, este cel al claselor sociale ESOMAR, care ține cont de nivelul de educație și ocupația capului gospodăriei, dar și de gradul de echipare al locuinței cu aparate mari – electrocasnice, aer condiționat –, considerate scumpe și nu întotdeauna accesibile pentru toată lumea. Poate că unii ar spune că această segmentare este învechită, însă ea rămâne relevantă pentru a demonstra varietatea de opțiuni existente atunci când construiești o segmentare.

În final, cel mai important element în definirea și realizarea unui studiu de segmentare este SCOPUL – modul în care vei folosi segmentele și obiectivele pentru care acestea sunt create.

Un studiu de segmentare complex și bine făcut poate fi busola strategică ce ghidează compania în crearea de produse, mesaje și chiar campanii de comunicare, experiențe personalizate.

Obiectivele unui studiu de segmentare

Un studiu de segmentare răspunde la întrebări critice care pot proveni din diverse zone strategice ale unei companii – marketing, dezvoltare de produse, comercial:

• Profil: Cine sunt clienții companiei (ai produselor/serviciilor) și în ce fel diferă între ei? Ce valori, motivații și comportamente le influențează alegerile?
• Comercial / Business: Care segmente generează cea mai mare valoare pe termen lung?
• Comercial / Business: Care segmente sunt loiale mărcii/mărcilor noastre și ce poate face compania pentru a consolida relația cu acești clienți?
• Dezvoltare: Ce oportunități specifice de creștere oferă fiecare segment?
• Marketing: Cum pot fi prioritizate investițiile de marketing și dezvoltare?
• Marketing: Ce acțiuni pot determina consumatorii dintr-un segment să ia în considerare marca sau chiar să o testeze/folosească?

Rezultatul final este o hartă clară a pieței, pe baza căreia compania își poate construi strategii diferențiate și competitive.

Beneficiile pentru companie

• Focalizare: resursele se concentrează pe segmentele cu cel mai mare potențial.
• Relevanță: mesajele de marketing sunt adaptate la limbajul și preocupările fiecărui segment.
• Inovație: produsele și serviciile pot fi dezvoltate pornind de la  nevoile reale identificate.
• Loialitate & Retenție: satisfacția crește atunci când clienții simt că sunt înțeleși și tratați personalizat.
• Aliniere internă: segmentele devin un limbaj comun între marketing, vânzări, dezvoltare.

Bune practici într-un studiu de segmentare

Un proiect de segmentare de succes înseamnă mai mult decât un chestionar și o analiză statistică.

1. Explorare calitativă preliminară – conversații cu clienții pentru a identifica dimensiunile relevante (valori de viață, stil de viață, atitudini față de categoria sau subievtul de interes pentru companie – ex. dacă ești o bancă, poate te-ar interesa să știi mai multe despre relația consumatorilor cu banii). Nu prea există limită privind subiectele abordate pentru explorare, dar există una privind timpul investit în discuția cu respondentul. Evident, poate fi vorba și de discuții de grup (Focus grupuri).
2. Design robust al chestionarului – întrebări atitudinale și comportamentale, nu doar demografice. Cu observația că aici există o limitare de timp privind durata interviului sau completării chestionarului structurat și încă o limitare care vine din metoda de interviu.
3. Eșantion reprezentativ și suficient de mare – pentru a asigura stabilitatea segmentelor.
4. Analiză statistică riguroasă – Cu cât obiectivul este de a construi o segmentare mai complexă, care să țină cont de multiple dimensiuni și tipuri de variabile – deci un volum mare de date –, cu atât este mai mare nevoia de instrumente statistice capabile să proceseze eficient aceste informații. În astfel de situații, se recomandă utilizarea și compararea mai multor modele (ex. K-means, Latent Class, etc.), pentru a valida robustețea și relevanța segmentării obținute.
5. Workshop-uri interactive – aducerea segmentelor la viață în fața stakeholder-ilor prin exerciții practice.
6. Livrabile prietenoase – o descriere detaliată a fiecărui segment, preferabil prezentată vizual, sub formă de grafic sau infografic, pe indicatorii de interes urmăriți. Ideal, aceste rezultate ar trebui să prindă viață prin crearea unor Personas „vii”, ușor de recunoscut și de utilizat în organizație.

Noutăți: Personas dinamice, AI-driven

Noile tehnologii deschid un capitol fascinant: Personas conversaționale, generate și animate de AI. Acestea permit echipelor să interacționeze direct cu fiecare segment oricând au o întrebare sau curiozitate la care nu știu răspunsul – să întrebe „Ai cumpăra acest produs/ serviciu?” sau “Care sunt lucrurile care îți plac privind…” și să primească răspunsuri bazate pe insight-uri reale din date.

Astfel, segmentarea nu mai este doar un document static, ci un partener de discuție dinamic, mereu accesibil echipelor de marketing, produs sau strategie.

Ce să cereți când comandați o segmentare

Dacă lucrați cu o agenție de market research, e bine să aveți în minte câteva cerințe cheie:

• Algoritmul de segmentare – Cereți livrarea modelului statistic, pentru a putea clasifica ulterior și alți respondenți – fie în studii viitoare, fie în tracking-uri recurente.
• Personas vizuale și ușor de utilizat – nu doar descrieri seci, ci portrete detaliate, cu nume, citate și storytelling.
• Plan de activare – cum pot fi segmentele integrate în CRM, comunicare, vânzări, media buying.

Cum folosiți cel mai bine segmentarea

Valoarea reală apare atunci când segmentarea devine un instrument de lucru continuu în toate echipele companiei care interacționează între ele și ale căror decizii au influență asupra produselor, prețului, promovării, plasării/ distribuției produselor.

• Integrați segmentele în campaniile de marketing digital pentru targetare mai precisă.
• Folosiți algoritmul pentru a clasifica răspunsurile din studii viitoare și a urmări evoluția segmentelor în timp.
• Construiți mesaje diferențiate pentru fiecare segment – de la tone of voice la canale media.
• Organizați training-uri interne pentru a familiariza echipele cu segmentele și a le transforma într-un limbaj comun.

Concluzie

Un studiu de segmentare bine realizat este unul dintre cele mai valoroase instrumente strategice pe care o companie le poate avea. Îi oferă claritate, relevanță și puterea de a lua decizii bazate pe realitate, nu pe presupuneri.

Iar atunci când este însoțit de algoritmi reutilizabili și Personas dinamice AI, segmentarea devine un ecosistem viu, care crește și se adaptează împreună cu piața și clienții.

Asta înseamnă să nu vă întrebați doar „cine sunt clienții mei?”, ci „cum pot să îi înțeleg și să îi servesc mai bine, azi și mâine?”.

Puteți citi partea I aici.

Mai puțini rezidenți și o extindere pe orizontală a habitatelor

Dintotdeauna a fost important să cunoști cine sunt clienții / consumatorii tăi și să ai o descriere a lor din punct de vedere socio/psiho/geo-grafic. Lumea nu stă pe loc, se schimbă. Sigur și consumatorii tăi. Dacă de 10 ani și mai bine spui că tu vinzi oamenilor din urban (care locuiesc într-un oraș), ei bine, ai putea avea o surpriză dacă faci acum o analiză nouă privind demografia orașelor și satelor.

Populația națională scade, dar de unde luăm mai mulți clienți / consumatori?

Recensământul Populației 2021 (RPL21) indică 19,1 mil. locuitori, la momentul publicării datelor finale în 2023, ceea ce înseamnă că sunt mai puțini rezidenți decât știam în 2011 (20,1 mil.). Ca idee, maximul a fost atins la RPL92 (în 1992) cu 22,8 mil. locuitori și vorbim de o scădere față de acest moment cu 16%.

Orașele mari rămân la fel de mari cum le știam doar dacă luăm în considerare și localitățile din proximitate.

Cu excepția capitalei, care are 1,7 mil. locuitori, și care are rolul său aparte, astăzi nu mai putem vorbi de orașe cu sau peste 300 de mii de locuitori. Înainte de ultimul recensământ, 2011, erau 8 localități care îndeplineau această condiție, toate fiind municipii reședință de județ. Acum sunt 7. Ploiești cade în categoria orașelor medii, definite printr-un număr de locuitori între 50 de mii și până în 200 de mii. Brașov, Iași, Constanța sunt municipiile care au cea mai mică scădere în numărul de rezidenți, sub 10%. Timișoara este cel mai afectat oraș mare în ceea ce privește reducerea numărului de rezidenți, scade cu 21% față de 2011 (RPL11). Vestea bună despre aceste orașe mari este că localitățile învecinate, de jur împrejur, s-au dezvoltat foarte mult.  

Identificăm și definim localitățile din proximitatea orașelor mari ca fiind zona peri-urbană dacă sunt la o distanță de maximum 15 km și în zona metropolitană.

Pornim încadrarea de la reglementările privind zonele metropolitane - unele localități aderă la zona metropolitană a municipiului reședință de județ, dar nu toate sunt chiar în vecinătatea orașului mare. Un raport al Băncii Mondiale publicat în decembrie 2019, privind dezvoltarea zonelor metropolitane din România, arată că țara noastră are 22 astfel de zone. Cel mai la îndemână exemplu este județul ILFOV care este declarat zonă metropolitană a municipiului București, în totalitate, cu toate localitățile din județ, fie rurale, fie urbane. Vom considera ILFOV ca arie cu localități periurbane pentru București și le-am putea trata împreună pe cele două. Bine, ele formează oricum o regiune, conform cu INS privind definirea regiunile de dezvoltare. Eu vreau să subliniez că cele două pot fi gândite unitar, fără a mai face distinția dintre el și nici măcar împreună, București & ILFOV.

Dacă selectăm pentru fiecare oraș mare localitățile din vecinătate (în lista zonei metropolitane și la maximum 15 km de municipiul reședință), vorbim de un plus de locuitori de 14% în 2011 și de 24% în 2021. Spre exemplu, dacă adăugăm la rezidenții municipiului Iași pe cei care locuiesc în aria peri-urbană, avem o creștere cu 40% a populației totale a municipiului Iași. Sunt multe comune care o înconjoară și unele s-au dezvoltat foarte mult în ultimii 10 ani – Miroslava (acum cu peste 25 de mii locuitori), Ciurea (peste 15 mii). Brașov se bucură de o arie peri-urbană mare datorită orașul Săcele, care este cel mai important vecin (peste 30 de mii). Comuna Florești a depășit 50 de mii de locuitori la Recensământul din 2021 și contribuie la prosperitatea municipiului Cluj-Napoca. Pentru Timișoara, o contribuție importantă în dezvoltarea ariei peri-urbane o au comunele Dumbrăvița și Giroc, ambele cu peste 20 de mii de rezidenți.

Dacă acum zeci de ani mediul rural era important pentru că reprezenta o resursă, acum este important pentru un altfel de trai.

Cum poate tehnologia să ajute cercetarea calitativă? La această întrebare răspunde studiul nostru recent realizat cu ajutorul unui moderator AI. Moderatorul a stat de vorbă cu opt călători despre experiențele lor în Aeroportul Henri Coandă din București. Fiecare răspuns a dezvăluit perspective unice și a scos în evidență atât punctele tari, cât și slăbiciunile acestui important nod aerian al României.

Integrând tehnologia LLM (Large Language Model) în procesul de cercetare am obținut o imagine clară a percepțiilor pasagerilor într-un timp foarte scurt și cu foarte puține resurse. Este un exemplu bun de cum tehnologia poate aduce un suflu nou cercetării calitative tradiționale, oferind rapid informații bogate și detaliate. Așadar, ce ne-au spus călătorii despre experiența lor, și la ce să vă așteptați voi dacă urmează să călătoriți prin aeroportul Henri Coandă din București?

Punctele Dureroase ale Călătorilor

Aglomerația

Unul dintre cele mai frecvente subiecte abordate a fost supraaglomerarea. „M-am simțit grăbit și neliniștit, parcă urma să pierd zborul din cauza proceselor dezorganizate de îmbarcare și debarcare”, a declarat un respondent. De asemenea, cozi lungi la controlul de securitate au fost menționate ca sursă de frustrare.

Probleme cu Facilitățile

Mai mulți călători au subliniat lipsurile facilităților din aeroport. Criticile au fost diverse, de la monitoare nefuncționale care au obligat un respondent să se întoarcă în zona duty-free pentru informații despre zboruri, până la toalete murdare și insuficiente. „Toaletele sunt mici, murdare și aproape imposibil de accesat cu bagajele mari”, a menționat alt participant.

Atitudinea Personalului

Un alt punct nevralgic a fost comportamentul personalului aeroportuar. Un respondent a menționat că „personalul părea să trateze pasagerii ca pe o pacoste, nu ca pe niște clienți valoroși”. De asemenea, graba și lipsa de politețe au fost frecvent menționate.

Alte Observații

Prețurile ridicate la restaurante, lipsa locurilor de așteptare și inconsistența temperaturilor din interiorul aeroportului au completat lista neplăcerilor. Un călător a sugerat: „Ar fi necesare mai multe autobuze pentru transportul pasagerilor.”

Aspecte Pozitive cu privire la Aeroport

Organizare și Eficiență

Unii respondenți au apreciat faptul că, deși există cozi, acestea sunt gestionate rapid. „Totul este foarte clar, iar coada la controlul de securitate nu durează mult”, a remarcat un participant.

Lipsa controalelor la pașapoarte datorită apartenenței la Schengen a fost menționată ca avantaj în fluidizarea traficului și blocajelor.

Temperatura

Climatizarea a fost unul dintre aspectele lăudate, cu un respondent afirmând: „Temperatura era perfectă – nici prea cald, nici prea rece.”

Cum se Compară Henri Coandă cu Alte Aeroporturi

Aeroportul Henri Coandă a fost descris ca fiind „modest” și „inferior” față de alte aeroporturi internaționale. „E ca ruda de la țară”, a spus un respondent, reflectând lipsa facilităților moderne. Alți călători au comparat nefavorabil aeroportul cu cele din Londra, subliniind lipsa restaurantelor, a magazinelor diverse și a transportului intern automatizat.

Restaurantele: Prețuri și Preferințe

Călătorii și-au exprimat dorința de prețuri mai accesibile și de meniuri mai variate. „Prețuri normale, nu de aeroport!”, a fost un comentariu frecvent. De asemenea, s-a remarcat lipsa opțiunilor vegane și a mâncărurilor tradiționale.

Securitatea și Check-In-ul: o imagine mixtă

Procesul de control al securității a generat atât laude, cât și critici. În timp ce unii au apreciat organizarea, alții s-au plâns de proceduri greoaie și de lipsa amabilității personalului. În ceea ce privește check-in-ul, majoritatea respondenților au preferat opțiunea online, dar întârzierile la manipularea bagajelor au fost o problemă semnificativă.

Ce Urmează pentru Aeroportul Henri Coandă?

Acest studiu dezvăluie domenii cheie unde aeroportul poate aduce îmbunătățiri semnificative. De la curățenie și facilități până la personal și gestionarea mulțimilor, există numeroase oportunități pentru a transforma Henri Coandă într-un hub aerian mai primitor și mai eficient.

Primul recensământ al populației din România a fost realizat în 1838 și s-au mai întâmplat alte 13 de atunci. Ar trebui să le mulțumim oamenilor pasionați de statistică și demografie din acei ani. Avem un istoric. Datele din anii dintre două recensăminte se estimează. Momentele unui recensământ se identifică ușor pe grafic, sunt acele zone de pe linie în care se vede o fluctuație bruscă, de parcă cineva s-ar fi împiedicat de fir. În ultimii 20 de ani s-au făcut estimări mai bune, evoluția este mai lină, fluctuațiile mai mici. În 2002 INS schimbă metodologia și se adaptează recomandărilor internaționale, măsoară populația rezidentă – cei care locuiesc în România, indiferent dacă au cetățenie sau nu. Până la acel moment numărau în funcție de domiciliu – să ai cetățenie și să ai domiciliul stabil în România.

În condițiile în care 79% din populația României trăia la sat în 1930, țara nu putea fi decât agrară. Când auzeai afirmația asta la școală de la vreun profesor, sau o citeai în manual, o luai ca atare, fără să-ți pui multe întrebări sau să poți înțelege contextul. Caracteristica unei țări agrare în acea vreme era sărăcia. Producția agricolă era fluctuantă pentru că depindeai de vreme, iar pământul se lucra greu, fără utilaje. Oamenii mâncau ce produceau în gospodărie. Că era sărăcie o arată și rata mortalității, mult mai mare în anii 30 decât cea de după 1950.

În vremurile noastre avem o populația urbană de 3,48 ori mai mare față de cea din 1930, când vorbeam de 14 mil. oameni în total după domiciliu și 21% pondere urbană. Datele fac referire la populația României în teritoriul actual.

Până în anii 50 avem o populație rurală dominantă atât ca număr, cât și ca rată a natalității. Oamenii migrau de la un sat la altul, în căutarea unui trai mai bun. De menționat seceta puternică din Moldova din 1947 – 1948 care a generat o migrare forțată spre sud, dar tot în rural, că asta știau să facă.

Migrația rural – urban s-a întâmplat în perioade și a fost de durată, nu a fost la fel de intensă de-a lungul anilor. Un prim moment a fost la începutul anilor 50, al doilea moment la începutul anilor 60 și cel hotărâtor a fost după 1965 și în anii 70. Ca să vă dau o idee despre evoluția populației urbane, în 1960 avea o pondere de 32% în total populație, peste zece ani (1970) creștea la 37% și peste alți zece ani (1980) la 46%.

Sunt multe motive pentru care se întâmplă această fluctuație și etapizare:

• Populația din urban a crescut și natural, puțin câte puțin, iar în anii 50 rata natalității din mediul urban a crescut semnificativ, fiind începutul perioadei când diferența dintre rural și urban se reduce.
• Colectivizarea (trecerea pământurilor de la țărani, boieri/chiaburi în proprietatea statului și formarea CAP-urilor): a durat între 1949 și 1962 a produs schimbări majore în lumea satului. Nu chiar imediat, efectele s-au văzut în câțiva ani. Oamenii de la sat au încercat să reziste cu ce aveau, dar când sărăcia a crescut, unii au făcut naveta la oraș sau chiar s-au stabilit definitiv în orașe. Ca acțiuni imediate au fost deportările în Bărăgan sau alte zone izolate/ nepopulate a țăranilor pedepsiți.
• Industrializarea: se întâmplă și ea în etape, pe un trend crescător continuu. Începând cu 1965 putem vorbi de o etapă pronunțată de industrializare a României – se produce orice era nevoie pentru consum sau industrie, iar construcțiile se intensifică, mai ales în zonele urbane. 1965 pare să fie anul hotărâtor, are cel mai mare impact în migrația de la rural la urban (Dumitru Sandu, Migrația internă în schimbările din România: 1920 - 2016, p. 6).
• Politica accelerată de creștere a populației: pusă în aplicare prin Decretul 770 din 1 octombrie 1966 – interzicerea avorturilor, lege care este valabilă până la revoluția din 1989. Este perioada în care ratele de natalitate ajung la paritate între rural și urban. Această lege duce și la creșterea populației per total, dar și creșterea numărului de decese (o contribuție având și avorturile efectuate clandestin).
• Reforma administrativă din 1968: una dintre acțiuni a fost reducerea numărului de localități rurale și creșterea numărului de localități urbane. Între 1956 și 1973, numărul de orașe a crescut cu 38%, iar cel al comunelor a scăzut cu 37% (Dumitru Sandu, Fluxurile de migrație în România, p. 92). Localitățile rurale s-au redus prin comasarea mai multor sate/comune, părăsirea zonelor sărace și migrarea către alte sate mai bogate/ mai bine poziționate sau către orașe.

După un mare având economic din anii 70, anii 80 sunt marcați de criză economică și alimentară. Situația economică critică se menține până în anii 90. Dacă prin anii 70 puteai spera la produse considerate de lux în anumite magazine (portocale, banane în perioada sărbătorilor, Pepsi, chiar și limitate cantitativ), turiști străini la Mamaia, în anii 80 a fost și mai mare penuria de alimente.

1985 a fost anul în care populația din mediul urban o egala pe cea din rural.

Maximul de locuitori după domiciliul stabil a fost atins între 1988 și 1995, când populația s-a situat la 23 mil. și ușor peste, mediul urban având o pondere de 54%. Posibilitatea de a ieși mai ușor din țară, programele unor țări de a primi imigranți (ex. Canada), tensiunile politice și dezamăgirile privind clasa politică, salariile mici și locurile de muncă puține sunt o parte dintre motivele care au declanșat apetitul românilor de a se stabili în alte țări, migrație care s-a accentuat odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (2007). După 2007 populația din mediul urban scade mai repede decât cea din rural, fenomen determinat atât de migrația externă, cât și de cea internă, către rural. Orașele mici sunt mai afectate, pentru că multe dintre fabricile care funcționau în perioada comunistă sunt închise sau privatizate. Populația rurală se confruntă în anii de după revoluția din 1989 cu lipsa serviciilor medicale de stat/ obligatorii, deoarece multe dispensare din zonele rurale sunt desființate. Asta a condus la o rată a mortalității mult mai mare în mediul rural comparativ cu cea din zonele urbane.

Recensământul populației din 2021 a numărat 19 mil. persoane rezidente, din care 52% trăiesc în orașe și municipii. Populația din mediul rural este pe un trend crescător și tinde să se apropie de cea din orașe și municipii. Cel mai probabil vorbim de satele din proximitatea orașelor mari și satele unde administrația a investit mult în modernizarea facilităților. Altfel, știm că satele mici și izolate sunt părăsite. Avem un context atipic de măsurare, ultimul recensământ s-a suprapus cu pandemia 2020 – 2021, despre care știm că a produs schimbări în așteptările românilor privind spațiul de locuit, iar nevoia de a evada din zgomotul și aglomerația urbană s-a accentuat.

Oare se va menține acest trend de migrare a populației din orașe spre zone rurale pentru următorii zece ani? Va ajunge populația rurală să o depășească pe cea urbană?

Credit imagine: Paolo Bendandi pe Unsplash

M-a întrebat un client dacă la o rată de răspuns de 9% se mai poate vorbi de reprezentativitatea eșantionului rezultat prin interogarea unei baze de clienți.

Situație: 1400 de contacte, clienți unici, care au cumpărat online în 2023. Este vorba despre un produs din aria industrială, care se vinde în volume mari și cu o recurență mică, revii pentru cumpărare de mai multe ori pe an doar dacă ești profesionist/ BtoB.

Este prima dată când clientul face acest sondaj și nu are nicio informație despre rata de răspuns. Are clienți care au cumpărat de mai multe ori, alții care au cumpărat doar o dată. Experiența de cumpărare poate fi recentă sau mai veche.

Vă propun să vă luați 5 minute pentru a citi raționamentul meu și a afla răspunsul pe care l-am dat clientului, preocupat să facă lucrurile ca la carte.

Răspunsul vine din ceea ce arată realitatea, nu doar din ceea ce ne învață teoria statisticii. Ne construim raționamentul pornind de la teorie și validăm/ invalidăm parametrii eșantionării, în sensul de a da verdictul de ”eșantion bun”.

Context de populație finită: este important să remarcăm că urmează să facem un eșantion dintr-o populație finită. Avem un număr limitat de persoane pe care să le abordăm și să le convingem să ne răspundă la chestionar. În eșantionarea pe populații infinite ne ajută mult volumul - ne refuză cineva, mergem la următorul. Ca un sac fără fund.

Metoda de abordare: abordez clientul prin telefon, e-mail, SMS? Dacă trimit invitația la sondaj prin e-mail, am garanția că mesajul le ajunge tuturor în inbox? Abordarea prin telefon este cea mai bună pentru că interacțiunea umană aduce mai multe răspunsuri. Cea prin SMS ne asigură că link-ul de chestionar ajunge la toți din baza de contacte. Rămâne de văzut cine răspunde.

Statusul experienței: cât de recentă a fost experiența de cumpărare a clientului influențează rata de răspuns și actualitatea răspunsurilor. Există contacte mai noi și mai vechi, rămâne să văd cine răspunde mai degrabă la chestionar.

Dificultatea/ Simplitatea chestionarului: foarte important în rata de răspuns, poate duce la rată mare de abandon. Clienții au intenția de completare, dar abandonează.

Destinatarii invitației la sondaj: are rost să fac selecție de contacte cărora să le trimit invitația sau le trimit tuturor simultan? Pot să trimit invitațiile în loturi (batches), cu condiția ca aceste loturi să fie selectate aleatoriu și să păstreze structura bazei din care le extrag. Sau pot să folosesc criteriul lunii/ perioadei de cumpărare ca să construiesc loturile. În ambele cazuri, am o șansă să înțeleg cum se mișcă rata de răspuns și să acționez.

Obiectiv privind eșantionul și toleranța la eroare: îmi doresc un eșantion robust și să pot analiza datele pe sub-grupuri. Să spunem că îmi doresc un eșantion de 600 de clienți, care înseamnă o rată de răspuns de 40%. Grozav! Am și eroare mică de eșantionare, +/-3%. Ce alte variante sunt? Aș putea fi mai puțin pretențioasă la eroare, să zicem +/-5%, și să mă mulțumesc cu un eșantion de 300, dintr-o rată de răspuns de 20%.

Obiectiv privind rata de răspuns: e cam greu să te decizi fărăsă ai niște benchmark-uri, măcar ca idee. Știu cum este… la fel cum bâjbâi eu când ghicesc incidența de consum a unui produs. În abordarea telefonică, dacă ai numere corecte de telefon, rata de răspuns este undeva la 30%. Panelurile online cred că au o rată de răspuns undeva la 10%. În abordarea prin e-mail rata de răspuns este mică pentru că pot fi setările pentru junk/ spam. În marketing direct (email) cred că vorbim de rate de 1%. Când nu ai nicio idee, poți să stabilești mărimea de eșantion pe care ți-o dorești. Până la urmă, numărul final de răspunsuri este cel mai important, să ai baza pentru analizele pe care ți le propui. De aici va rezulta și rata de răspuns.

Profilarea populației țintă: ce variabile sunt importante pentru business-ul meu, pe care le am în bază, și pe baza cărora pot să fac o segmentare minimalistă. Să îmi cunosc resursele, să știu cui cer să-mi răspundă la chestionarul de feedback și cine îmi va răspunde. Profilarea este importantă pentru că este parte din reprezentativitate – eșantionul bifează pe acest principiu statistic, dacă la final, după extragere, are aceeași structură cu universul (populația din bază cu care plec la drum și care va primi invitația la sondaj).

Profilarea eșantionului: varibilele de descriere a populației țintă se păstrează și pentru eșantion. Monitorizez zilnic evoluția și verific dacă există abateri între structura populației și cea a eșantionului. Sper să nu existe niciun sub-grup de clienți care să se încăpățâneze să nu răspundă la sondaj. Dacă se întâmplă asta, devin creativ în a-i motiva să se implice.

Recompensarea participanților la sondaj: sunt recompensele o strategie bună pentru o rată de răspuns mare? Și ce fel de recompense să ofer? În opinia mea, recompensele sunt doar o formă de mulțumire, nu una de premiere. Asta înseamnă că pot fi chestii simbolice, cu atât mai mult dacă faci sondaj în rândul clienților care au avut o experiență cu tine. Nu e nevoie să transformi interacțiunea cu clientul într-o condiționare sau o atracție irezistibilă, pentru că e de dorit ca rezultatele să reflecte realitatea.

Monitorizarea parametrilor de field: i se mai spune field report, când faci statistici pe statusul contactelor cărora le-ai trimis invitație – a abandonat (la ce întrebare a abandonat?), a finalizat. Nu vei ști niciodată câte mesaje au intrat in Inbox, din păcate. Multe pot să ajungă în folderul de promoții. De aceea abordarea prin SMS (link în mesaj) este mai bună. Iar prin telefon vei ști clar cine a refuzat din start, cine a abandonat, ce numere de telefon sunt greșite.

S-au strâns 11 subiecte la care să reflectez(i) în etapa de lansare a sondajului și pe tot parcursul lui. Revenind la provocare, este 9% o rată de răspuns care să-mi asigure un eșantion reprezentativ?

Strict în acest context, este de dorit o rată mai mare de răspuns, aș zice undeva la 20%. Contează mult referința, la ce mă raportez. Răspunsul se prea poate să vină din profilare. S-ar putea să constat că mi-au răspuns preponderent la sondaj cei care au cumpărat în ultimele 3 luni. Nu-mi rămâne decât să schimb baza de calcul a ratei de răspuns și să redefinesc populația țintă. Îmi crește și rata de răspuns. Dacă țin cont de faptul că îi invit să participe prin e-mail, atunci pot spune că este o rată bună de răspuns. Rămâne de văzut dacă eșantionul de 126 de respondenți mă ajută să găsesc răspunsurile pentru obiectivele de business. Și tot profilarea va da răspunsul privind reprezentativitatea.

Statistica rămâne frumoasă pentru mine pentru că-mi permite să fac eu povestea eșantionului reprezentativ într-un context dat. Și chiar dacă sunt ghinionistă și nu găsesc o poveste pe plac, care să puncteze bine la toate subiectele de mai sus, pot să fiu mulțumită că am avut ocazia să experimentez și să învăț. 126 de răspunsuri nu sunt de ignorat… Data viitoare voi obține sigur o poveste mai frumoasă, am să știu cum să fac să cresc rata de răspuns.

Credit imagine: Shubham Dhage pe Unsplash

Atunci când sondăm un eșantion dintr-o populație și nu întreaga populație, ne dorim ca valoarea măsurată în eșantion să fie cât mai aproape de adevăr, de valoarea în populație. Când spunem valoare, ne referim fie la o medie (spre exemplu înălțimea medie a indivizilor din populație), fie la o proporție (spre exemplu proporția celor care beau zilnic cafea). Diferența dintre valoarea măsurată în eșantion, să spunem X’, și valoarea în populație, să spunem X, reprezintă eroarea de eșantionare.

Unele eșantioane pot avea proprietatea de a reflecta mai bine datele din populația din care provin, altele pot fi mai slabe. Asta ne duce cu gândul la reprezentativitate.

Să ne imaginăm că dintr-o anumită populație de mărime N extragem consecutiv eșantioane diferite, să spune într-un număr de k, fiecare de mărime n, până când epuizăm toți indivizii din populație. În fiecare eșantion, pentru variabila pe care o măsurăm vom obține o medie x₁, x₂... x_k. Dacă după extragerea fiecărui eșantion calculăm o medie a valorilor mediilor din fiecare eșantion extras, vom vedea că, pe măsură ce adăugăm la calcul valori rezultate din eșantion, ne apropiem tot mai mult de valoarea din populație.

În cazul eșantionării simple aleatorii, abaterea standard a valorii x’ (media obținută în eșantion), sau eroarea standard așa cum i se mai spune, este de [rădăcină pătrată din mărimea eșantionului] ori mai mică decât abaterea standard a valorii x (media în populație), așa cum arătăm în formula de mai jos:

Eroarea ne arată cu cât se abate, în medie, valoarea x’ obținută în eșantion de la valoarea medie reală, cea din populația din care eșantionul este extras. Ne spune la ce eroare probabilă să ne așteptăm atunci când estimăm media din populație (x) cu cea din eșantion (x’). Cum se întâmplă frecvent să nu se cunoască date reale despre o populație întreagă, înseamnă că abaterea standard în populație nu este cunoscută. Pentru a calcula totuși eroarea de eșantionare, ne asumăm niște ipoteze.

1/ Se lucrează cu eșantioane care au o distribuție normală

Revenind la exercițiul imaginativ de extragere a celor k eșantioane, ipoteza de lucru în eșantionare este că dacă așezăm într-un grafic toate mediile obținute în aceste eșantioane pentru variabila x, distribuția acestora urmează o curbă normală.  Altfel spus, când extragem cele k eșantioane, valorile obținute pentru media variabilei pe care o măsurăm sunt așezate simetric în jurul mediei din populație (x), cu frecvențe mai mari în jurul valorii x, și mai mici pe măsură ce ne apropiem de cozile distribuției (asemenea formei unui clopot, sau o pălărie privită din lateral).

2/ Cum citim/ interpretăm distanța/ intervalul de pe curba normală/ clopot dintre valoarea din eșantion și valoarea din populație.

Probabilitatea ca media reală din populație să se plaseze pe un anumit interval depinde doar de lungimea intervalului t, măsurată în abateri standard. În exemplul nostru – distribuția mediilor obținute după extragerea a k număr de eșantioane, abaterea standard este eroarea standard. Așadar noi vom urmări să stabilim un interval pe care se plasează media obținută dintr-un eșantion oarecare (să îi spunem x₁₃, rezultată din cel de-al 13-lea eșantion extras) cu o probabilitate suficient de mare că avem o eroare mai mică decât lungimea intervalului.

În experiența practică, cea mai mică probabilitate acceptată este P= 95%, adică există cel puțin 95% șanse ca, selectând un eșantion oarecare, valoarea medie să se încadreze în intervalul respectiv. Complementar, valoarea p (calculată ca 1-P) ne arată ce șanse avem să greșim.

Cum interpretăm datele?

Există 95% șanse ca o valoare rezultată dintr-un eșantion să se abată cu mai puțin de 2 erori standard (1,96 mai precis) de la valoarea medie reală a populației. Sunt 99% șanse ca ea să fie mai mică de 2,6 erori standard, și 90% șanse ca ea să fie mai mică decât 1,65 erori standard.

Cum calculăm în practică eroarea standard?

Bazându-ne însă pe principiile deja enunțate, putem înlocui abaterea standard a mediei x din populație cu cea rezultată din eșantion, x’.

Spre exemplu, ne interesează să estimăm înălțimea medie a populației. Realizăm un sondaj pe un eșantion de 800 de persoane, și aflăm că înălțimea medie a participanților la studiu este de 176 de cm, cu o abatere standard a acestei medii de 17cm.

Înlocuim în formula de mai sus:

Ne întoarcem la tabelul afișat și vedem că pentru P=95%, t=1,96, valoarea reală în populație se află în intervalul 176cm – 1,96*0,60cm - 176cm + 1,96*0,60cm, adică suntem 95% siguri că în populație înălțimea medie reală este undeva în intervalul 174,8cm – 177,2cm.

Dacă vrem să raportăm datele la un prag de încredere și mai mare, de 99%, înlocuim în formulă și spunem că pentru P=99%, t=2,6, valoarea reală în populație se află în intervalul 176cm – 2,6*0,60cm - 176cm + 2,6*0,60cm, adică suntem 99% siguri că în populație, înălțimea medie reală este undeva în intervalul 174,4cm – 177,6cm. Eroarea maximă așadar crește – de la 1,96*0,60 (1,2cm) la 2,6*0,60 (1,56cm).

De asemenea, ne putem juca și cu volumul eșantionului. Din formulă deducem deja că pe măsură ce creștem mărimea eșantionului, reducem eroarea e.

Presupunând că obținem aceeași medie a înălțimii participanților la sondaj, și aceeași abatere standard, dar de data aceasta am sondat 2000 de persoane, eroarea e va fi:

Raportând datele la un prag de încredere de 95%, t=1,96, putem spune că suntem 95% siguri că valoarea reală în populație (înălțimea medie) este undeva în intervalul 175,3cm – 176,7cm. Eroarea maximă de data aceasta este 1,96*0,38=0,74cm.

Adesea în practică este necesar să cântărim situația și să decidem dacă reducerea erorii (în cazul nostru de la 1,2cm la 0,74 centimetri) justifică suplimentarea eșantionului cu 1200 de persoane.

Sigur că răspunsul poate fi afirmativ, dacă ne propunem să estimăm mediile în rândul sub-populațiilor (de femei și bărbați, spre exemplu). În această situație, volumul eșantionului nu va mai fi de 2000 de persoane, ci va fi dat de numărul de femei, respectiv bărbați incluși în eșantion (să zicem că avem o distribuție egală, 1000 de femei și 1000 de bărbați).

Dacă media înălțimii în rândul femeilor intervievate este de 1,65cm, cu o abatere standard de 15cm, eroarea va fi:

Putem așadar raporta că suntem 95% siguri că în rândul populației de femei, înălțimea medie a acestora se va afla în intervalul 164,1cm – 165,9cm. Eroarea maximă de eșantionare în acest caz este 1,96*0,47=0,92cm.

Bibliografie: Rotariu, T. (coord.), Bădescu, G., Culic, I., Mezei, E., Mureşan, C., Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale, Iaşi, Polirom, 1999.

Vezi primii 3 pași aici.

4. Care este cadrul de eșantionare? De fapt, răspund la întrebarea “unde găsesc respondentul eligibil?”.

Angajații băncii îi găsesc pe e-mail, că-mi dă banca lista de contacte. Și tot banca a decis că vrea să-i invite pe toți cei 2800, fără să facă o altă selecție a lor pe diverse criterii.

Doctorii oncologi îi găsesc în spitale, fie de stat, fie private. Bine, îi mai pot găsi la telefon, cu condiția să am o bază de contacte cu toții medicii oncologi din RO. Sau pe e-mail, dar cu aceeași condiție, să am o bază cu toți medicii oncologi din RO. Dacă ei sunt câteva sute în realitate, iar eu am o bază de contacte cu 100 dintre ei, atunci nu se cheamă că pot face eșantionare probabilistică.

Companiile IMM cu 10 sau mai mulți angajați sunt înregistrate la Registrul Comerțului cu o adresă, număr de telefon. Voi mai ști localitatea/ județul unde își desfășoară activitatea. Există firme care vând astfel de date, chiar și Registrul Comerțului are un preț pe companie. Există două opțiuni: fie trimit operatorul la adresă, fie sun la numărul de telefon din baza de contacte. Se pare că există premise bune să fac studiul. Vedem mai târziu ce obstacole sunt... fiecare target vine cu provocările lui.

Dacă am de realizat un studiu în rândul populației +18 ani, național, atunci am 2 opțiuni: a) trimit operatorul pe teren – la adrese fixe (selectate, în prealabil, aleatoriu) sau folosind metoda rutei aleatorie; b) generez aleatoriu numere de telefon.

Dacă am de realizat un studiu în rândul populației 18 - 60 ani, din mediul urban, care folosește Internetul, am chiar 3 opțiuni: a) trimit operatorul pe teren – la adrese fixe sau folosind metoda rutei aleatorie; b) generez aleatoriu numere de telefon; c) trimit invitații într-un panel de respondenți online.

5. Care este rata de refuz la nivelul target-ului țintă?

O să spuneți că asta e prea de tot... da, este nevoie de experiență pentru a da un răspuns exact. Eu nu mă aștept la un răspuns exact. Mă satisface și unul aproximativ, bazat pe intuiție.

Cât de încântați vor fi angajații băncii de ideea șefilor de a face un sondaj de satisfacție?! Răspunsul exact poate să-l dea chiar banca ce a cerut sondajul dacă a mai avut astfel de inițiative în trecut. Poate nu chiar exacte, dar măcar similare. Care este nivelul de implicare a angajaților când vine vorba de acțiuni întreprinse de HR/ management.

Acum să vedem ce ar spune medicii oncologi despre invitația de a ne răspunde la câteva întrebări despre un producător de medicamente. Este asta o chestiune vitală pentru doctori? În sensul de a-i motiva semnificativ pe plan profesional/ personal. Din ce am mai experimentat personal, doctorii sunt segmentul cel mai grăbit și fără de timp. În ce condiții ar sta un doctor de vorba cu un operator? Reprezentanții de vânzări, care ajung la medici, cum fac?

În cadrul companiilor IMM voi sta de vorbă cu un decident în ceea ce privește serviciile de tehnologie/ digitale. Este acest target mai disponibil și dispus să-mi răspundă la întrebări decât doctorii oncologi? Poate că da, poate că nu.

6. Ce detalii am despre chestionar?

Care va fi durata medie a unui interviu? Orice abordare este potrivită pentru o durată de până în 20 minute. Cu cât durata interviului crește, cu atât opțiunile devin limitate. Deja la tot ce depășește 35 minute, pot considera mai degrabă F2F.

Am materiale vizuale de arătat respondentului? Temele abordate în chestionar sunt chestii obișnuite de zi cu zi sau atac subiecte delicate sau teme mai complexe? Cât de dispus este respondentul să-mi răspundă prin telefon sau F2F?

7. Ce metodă de interviu este potrivită să folosesc pentru a sta de vorbă cu target-ul țintă?

Alegerea vine cumva automat odată ce răspund la întrebările de la punctul 4, 5, 6 - unde îl găsesc pe respondentul eligibil și prin ce metodă reușesc să minimizez rata de refuz. Că am un chestionar simplu sau complex, scurt sau lung... da, detalii deloc de neglijat.

8. Știu definiția respondentului eligibil, ce șanse am să-l găsesc în populația generală (incidența), dacă am sau nu date de profilare despre target, care este cadrul de eșantionare și la ce rată de refuz mă aștept. Am toate datele să aleg metoda de eșantionare și să gândesc metodologia.