Demografia României în Lumina Recensămintelor, Ep. #1

Primul recensământ al populației din România a fost realizat în 1838 și s-au mai întâmplat alte 13 de atunci. Ar trebui să le mulțumim oamenilor pasionați de statistică și demografie din acei ani. Avem un istoric. Datele din anii dintre două recensăminte se estimează. Momentele unui recensământ se identifică ușor pe grafic, sunt acele zone de pe linie în care se vede o fluctuație bruscă, de parcă cineva s-ar fi împiedicat de fir. În ultimii 20 de ani s-au făcut estimări mai bune, evoluția este mai lină, fluctuațiile mai mici. În 2002 INS schimbă metodologia și se adaptează recomandărilor internaționale, măsoară populația rezidentă – cei care locuiesc în România, indiferent dacă au cetățenie sau nu. Până la acel moment numărau în funcție de domiciliu – să ai cetățenie și să ai domiciliul stabil în România.

În condițiile în care 79% din populația României trăia la sat în 1930, țara nu putea fi decât agrară. Când auzeai afirmația asta la școală de la vreun profesor, sau o citeai în manual, o luai ca atare, fără să-ți pui multe întrebări sau să poți înțelege contextul. Caracteristica unei țări agrare în acea vreme era sărăcia. Producția agricolă era fluctuantă pentru că depindeai de vreme, iar pământul se lucra greu, fără utilaje. Oamenii mâncau ce produceau în gospodărie. Că era sărăcie o arată și rata mortalității, mult mai mare în anii 30 decât cea de după 1950.

În vremurile noastre avem o populația urbană de 3,48 ori mai mare față de cea din 1930, când vorbeam de 14 mil. oameni în total după domiciliu și 21% pondere urbană. Datele fac referire la populația României în teritoriul actual.

Până în anii 50 avem o populație rurală dominantă atât ca număr, cât și ca rată a natalității. Oamenii migrau de la un sat la altul, în căutarea unui trai mai bun. De menționat seceta puternică din Moldova din 1947 – 1948 care a generat o migrare forțată spre sud, dar tot în rural, că asta știau să facă.

Migrația rural – urban s-a întâmplat în perioade și a fost de durată, nu a fost la fel de intensă de-a lungul anilor. Un prim moment a fost la începutul anilor 50, al doilea moment la începutul anilor 60 și cel hotărâtor a fost după 1965 și în anii 70. Ca să vă dau o idee despre evoluția populației urbane, în 1960 avea o pondere de 32% în total populație, peste zece ani (1970) creștea la 37% și peste alți zece ani (1980) la 46%.

Sunt multe motive pentru care se întâmplă această fluctuație și etapizare:

  • Populația din urban a crescut și natural, puțin câte puțin, iar în anii 50 rata natalității din mediul urban a crescut semnificativ, fiind începutul perioadei când diferența dintre rural și urban se reduce.
  • Colectivizarea (trecerea pământurilor de la țărani, boieri/chiaburi în proprietatea statului și formarea CAP-urilor): a durat între 1949 și 1962 a produs schimbări majore în lumea satului. Nu chiar imediat, efectele s-au văzut în câțiva ani. Oamenii de la sat au încercat să reziste cu ce aveau, dar când sărăcia a crescut, unii au făcut naveta la oraș sau chiar s-au stabilit definitiv în orașe. Ca acțiuni imediate au fost deportările în Bărăgan sau alte zone izolate/ nepopulate a țăranilor pedepsiți.
  • Industrializarea: se întâmplă și ea în etape, pe un trend crescător continuu. Începând cu 1965 putem vorbi de o etapă pronunțată de industrializare a României – se produce orice era nevoie pentru consum sau industrie, iar construcțiile se intensifică, mai ales în zonele urbane. 1965 pare să fie anul hotărâtor, are cel mai mare impact în migrația de la rural la urban (Dumitru Sandu, Migrația internă în schimbările din România: 1920 - 2016, p. 6).
  • Politica accelerată de creștere a populației: pusă în aplicare prin Decretul 770 din 1 octombrie 1966 – interzicerea avorturilor, lege care este valabilă până la revoluția din 1989. Este perioada în care ratele de natalitate ajung la paritate între rural și urban. Această lege duce și la creșterea populației per total, dar și creșterea numărului de decese (o contribuție având și avorturile efectuate clandestin).
  • Reforma administrativă din 1968: una dintre acțiuni a fost reducerea numărului de localități rurale și creșterea numărului de localități urbane. Între 1956 și 1973, numărul de orașe a crescut cu 38%, iar cel al comunelor a scăzut cu 37% (Dumitru Sandu, Fluxurile de migrație în România, p. 92). Localitățile rurale s-au redus prin comasarea mai multor sate/comune, părăsirea zonelor sărace și migrarea către alte sate mai bogate/ mai bine poziționate sau către orașe.

După un mare având economic din anii 70, anii 80 sunt marcați de criză economică și alimentară. Situația economică critică se menține până în anii 90. Dacă prin anii 70 puteai spera la produse considerate de lux în anumite magazine (portocale, banane în perioada sărbătorilor, Pepsi, chiar și limitate cantitativ), turiști străini la Mamaia, în anii 80 a fost și mai mare penuria de alimente.

1985 a fost anul în care populația din mediul urban o egala pe cea din rural.

Maximul de locuitori după domiciliul stabil a fost atins între 1988 și 1995, când populația s-a situat la 23 mil. și ușor peste, mediul urban având o pondere de 54%. Posibilitatea de a ieși mai ușor din țară, programele unor țări de a primi imigranți (ex. Canada), tensiunile politice și dezamăgirile privind clasa politică, salariile mici și locurile de muncă puține sunt o parte dintre motivele care au declanșat apetitul românilor de a se stabili în alte țări, migrație care s-a accentuat odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (2007). După 2007 populația din mediul urban scade mai repede decât cea din rural, fenomen determinat atât de migrația externă, cât și de cea internă, către rural. Orașele mici sunt mai afectate, pentru că multe dintre fabricile care funcționau în perioada comunistă sunt închise sau privatizate. Populația rurală se confruntă în anii de după revoluția din 1989 cu lipsa serviciilor medicale de stat/ obligatorii, deoarece multe dispensare din zonele rurale sunt desființate. Asta a condus la o rată a mortalității mult mai mare în mediul rural comparativ cu cea din zonele urbane.

Recensământul populației din 2021 a numărat 19 mil. persoane rezidente, din care 52% trăiesc în orașe și municipii. Populația din mediul rural este pe un trend crescător și tinde să se apropie de cea din orașe și municipii. Cel mai probabil vorbim de satele din proximitatea orașelor mari și satele unde administrația a investit mult în modernizarea facilităților. Altfel, știm că satele mici și izolate sunt părăsite. Avem un context atipic de măsurare, ultimul recensământ s-a suprapus cu pandemia 2020 – 2021, despre care știm că a produs schimbări în așteptările românilor privind spațiul de locuit, iar nevoia de a evada din zgomotul și aglomerația urbană s-a accentuat.

Oare se va menține acest trend de migrare a populației din orașe spre zone rurale pentru următorii zece ani? Va ajunge populația rurală să o depășească pe cea urbană?

Credit imagine: Paolo Bendandi pe Unsplash

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram